’’Ai sârguinţă ca să placi Celui ce te-a primit în armata Lui! Slujeşte-i Lui cu curăţie, cu dreptate, cu înţelepciune duhovnicească şi cu feciorie strălucită. Fii râvnitor ca Ilie, purtător de grijă ca Ieremia, cuminte ca Iosif, curat ca Isus al lui Navi, iubitor de străini ca Avraam, iubitor de săraci ca Iov, plin de dragoste ca David şi blând ca Moise. Pe cel rătăcit călăuzeşte-l, pe cel şchiop sprijină-l, pe cel căzut ridică-l, pe cel bolnav ajută-l şi fă toate câte sunt asemenea.”(Sfântul Efrem Sirul)
Lumea medicală, aflată într-o luptă, continuă şi contracronometru, pentru viaţă, este cea mai aproape de Dumnezeu. Puterea vindecării stă în mâinile şi în harul medicului, în încrederea şi credinţa în Dumnezeu.
Se ştie că primul pas spre vindecare este ca sufletul să fie împăcat cu divinitatea, cu el însuşi şi cu cei din jur, iar armonia între minte şi trup nu poate fi restabilită, decât atunci când spui un simplu “Doamne ajută” sau „Doamne îţi mulţumesc”.
Prezenţa preotului în echipa multidisciplinară care sprijină îngrijirile paleative ori efortul bolnavului și aparţinătorilor lui de restabilire în bine a stării de sănătate, nu poate fi eludată. Pentru un spaţiu emoţional cum este spitalul, construirea unei insule de nădejde și lumină – spaţiu sacru deopotrivă -, nu poate fi decât un plus de energie sufletească, atât pentru cel încercat, cât și pentru cei angajaţi – colectiv medical ori familie de suport – în procesul tratării și vindecării celui bolnav.